The People's Hammer

Despre analiza de clasă – de Daniel H.

, ,


The following document is a translation of On Class Analysis produced by The Red Flag (Romania). We have previously published an interview with them which can be found here.

Introducere

The People’s Hammer a publicat recent un articol despre denaturarea oportunistă de dreapta a liniei de masă: linia Investigației Sociale și Analizei de Clasă (ISAC).1 Acest articol a abordat în principal perspectiva „Partidului Comunist din Filipine” și a „(Noului) Partid Comunist din Canada” [„(N)PCC”]. Deși ISAC subliniază importanța investigației sociale și a analizei de clasă, în practică această linie servește drept pretext pentru a nu face nimic altceva decât să urmeze birocrația sindicală.

Din linia ISAC am văzut apărând o eroare aparent opusă. Aceasta constă în ignorarea completă a importanței clasei sociale. În mod ironic, în ciuda insistenței lor asupra ISAC, principalul vinovat în această privință este „(Noul) Partid Comunist din Canada”. Această organizație, care ignoră complet clasa socială, depune mari eforturi pentru a vă convinge cât de muncitorească este. Totuși, înțelegerea lor despre ce este un muncitor este aproape la fel de largă precum cea a președintelui Sindicatului Internațional al Lucrătorilor Portuari și din Depozite (SILPD) și fostului candidat la conducerea Partidului Nou Democrat (PND), Ashton:

„Când vorbesc despre clasa muncitoare, mă refer la oamenii care nu sunt bogați și puternici. Clasa muncitoare este formată din cei care merg la muncă în fiecare zi, precum și din cei care vor să muncească, dar nu pot găsi locuri de muncă stabile sau au fost împinși în afara pieței muncii. Aceasta îi include pe cei marginalizați, pe indigeni și pe membrii comunității LGBTQ+.

Dacă te trezești dimineața și nu urci într-o mașină care valorează un milion de dolari, dacă funcția ta nu este CEO, CFO sau ceva asemănător, atunci ești membru al clasei muncitoare. Dacă ești proprietarul unei mici afaceri, ești parte a clasei muncitoare. Așa văd eu clasa muncitoare. Este un termen atotcuprinzător care include fiecare canadian de rând.”2

(Noul) Partid Comunist din Canada

Seria de afișe de Halloween

În jurul Halloweenului din 2025, organizația-paravan a „(N)PCC” – United in Struggle (UiS) – a afișat o serie de postere care prezentau diverși capitaliști monopolisti și îi descriau drept adevărații monștri. Mulți dintre aceștia erau țintele lor obișnuite, precum Jim Pattison. Totuși, au decis și să afișeze postere cu proprietarul echipei Vancouver Canucks, Francesco Aquilini, purtând o mască de portar și ținând o macetă, pe punctul de a-l ataca pe Trevor Linden. Sloganul afișului spune:

„Dacă vi se pare rău modul în care îi tratează pe fani… așteptați până aflați cum îi tratează pe muncitori!”

Implicația evidentă aici este că Trevor Linden și jucătorii din NHL, în general, ar face parte din clasa muncitoare.3 Sportivul profesionist aparține, în general, micii burghezii. Care este mijlocul de muncă al sportivului? Este propriul său corp, asupra căruia are posesie exclusivă. Chiar dacă sportivul controlează mijlocul său de muncă, aceasta nu înseamnă că poate trăi doar din acesta în mod independent. Pentru a-l valorifica, el este constrâns să semneze contracte cu organizații sportive care transmit publicului demonstrațiile sale de abilitate atletică. Un proces și o relație similare există între muzicieni și casele de discuri sau între actori și agențiile de producție. Artistul sau sportivul se întâlnește cu burghezia mijlocie și mare din industria sa într-o relație de relativă egalitate.

Persoanele din divertisment, precum jucătorii din NHL, muzicienii și actorii, pot deveni membri ai burgheziei mijlocii sau mari atunci când încep să investească veniturile lor considerabile și să acumuleze capital în principal prin camătă, investiții și exploatare, mai degrabă decât prin contractele de divertisment. Acești artiști sau sportivi de succes pot negocia o parte din profituri sau drepturi de autor într-un mod care îi plasează în poziția de a exploata forța de muncă a altor lucrători.

În această serie de postere de Halloween, UiS ar fi putut cu ușurință să-l înfățișeze pe Aquilini atacând un lucrător de la concesiuni, un muncitor de întreținere sau un agent de securitate (toți fiind, într-adevăr, proletari și exploatați de Aquilini). În schimb, au ales să-l prezinte atacând un jucător de hochei, pe care îl numesc muncitor. După cum se va arăta, acest afiș nu este un caz izolat și nici o simplă greșeală. El reflectă atitudinea de deconsiderare pe care „(N)PCC” o are față de analiza de clasă și modul în care această organizație atribuie, în practică, micii burghezii rolul de avangardă a revoluției canadiene.

Ignorarea clasei sociale

În ciuda sloganului ISAC, considerat atât de important de către „(N)PCC”, analiza de clasă propriu-zisă este ignorată de această organizație. Susținătorii The People’s Hammer s-au întâlnit în mod repetat cu membrii de bază ai „(N)PCC” și ai organizațiilor sale afiliate din patru provincii. În fiecare dintre aceste orașe au avut loc numeroase dezbateri privind necesitatea identificării corecte a claselor sociale pentru a menține independența și inițiativa proletariatului. În această chestiune observăm două abordări manifestate în două organizații diferite.

În primul rând, există cei care susțin că independența și inițiativa proletariatului sunt esențiale pentru construirea celor trei instrumente ale revoluției și că acest lucru necesită delimitarea diferitelor clase din societatea canadiană. Această abordare a condus la crearea Frontului Unit al Muncitorilor din Canada (Workers United Front of Canada). Calitatea de membru este rezervată exclusiv proletariatului.4 Deși membrii micii burghezii pot participa la întâlniri și la activitățile organizației, ei nu pot deveni membri cu drepturi depline, nu pot vota și nu pot fi aleși în funcții de conducere. O mică excepție este făcută pentru birocrații sindicali progresiști care aderă la program, pentru a-i menține sub disciplina organizației pe durata exercitării funcțiilor lor.5

Frontul Unit al Muncitorilor a precizat, de asemenea, că, deși susține independența și inițiativa clasei muncitoare, nu respinge unitatea cu alte clase care au un interes în revoluția socialistă. În preambulul programului său găsim următoarea formulare:

„Frontul Unit al Muncitorilor din Canada își propune să lupte pentru cea mai strânsă alianță posibilă între muncitori și micii fermieri. Frontul Unit al Muncitorilor din Canada îi va sprijini pe membrii micii burghezii, precum intelectualii și profesioniștii, în recâștigarea controlului asupra asociațiilor lor profesionale. Prin această activitate desfășurată împreună cu fermierii din zonele rurale și cu mica burghezie din orașe, Frontul Unit al Muncitorilor din Canada urmărește să construiască un larg front unit antiimperialist și să stabilească o republică a muncitorilor.”6

Această poziție este în concordanță cu documentul Revoluția Socialistă al Partidului Comunist din Canada (Fracțiunea Roșie), care susține, de asemenea, construirea frontului unit în cercuri concentrice, pornind de la frontul unit al muncitorilor, care va fi unit cu fermierii într-o alianță muncitorească-țărănească. În jurul acestei alianțe se va construi unitatea cu mica burghezie sub forma frontului popular.7

Această linie nu neglijează necesitatea activității politice în rândul acestor clase, ci recunoaște primatul muncii în rândul proletariatului și necesitatea independenței acestuia pentru ca el să poată conduce lupta pentru comunism. Unirea muncitorilor ca clasă și apoi în alianță cu fermierii este esențială pentru menținerea hegemoniei proletare în cadrul frontului unit.

Toate acestea necesită înțelegerea clasei sociale și organizarea pe bază de clasă.

În al doilea rând, există cei care consideră că viziunea primului grup reprezintă un ideal și încearcă să îl realizeze prin scurtături, inclusiv prin ignorarea diferențelor de clasă. Aceasta este abordarea „(N)PCC și a Workers Alliance (inclusiv a filialelor sale din Vancouver și Winnipeg, care operează sub denumirile United in Struggle și 1919 Workers Collective).

Workers Alliance este o organizație predominant mic-burgheză, alcătuită în mare parte din studenți, birocrați sindicali, funcționari ai ONG-urilor, profesori, cadre universitare și cel puțin un capitalist de dimensiuni medii din industria construcțiilor.

„(N)PCC” este departe de a fi singura organizație care aplică în acest mod linia de masă, însă este cea care manifestă cel mai pronunțat oportunism în această privință.

Aceste grupuri susțin că delimitarea exactă a claselor nu este importantă.

Aceste grupuri susțin că delimitarea exactă a claselor sociale nu este importantă atât timp cât un individ este „suficient de apropiat”. Lungile dezbateri pe care comuniștii din Canada le-au purtat cu privire la organizarea profesorilor fie ca parte a proletariatului, fie ca parte a micii burghezii sunt considerate de oportuniști o pierdere de timp. În practică, acest lucru a condus la includerea de către „(N)PCC” în rândurile sale a tuturor claselor sociale până la burghezia mijlocie inclusiv – chiar și în acele organizații de masă care ar trebui să fie ale muncitorilor, conduse de muncitori și dedicate muncitorilor!

În loc să organizeze oamenii pe bază de clasă, ei organizează exclusiv pe baza unității ideologice. Dacă un individ este un capitalist de nivel mediu în industria construcțiilor, dar afirmă că aderă la ideologia proletară, atunci poate fi organizat ca și cum ar face parte din proletariat. Sau, dacă o persoană este proprietar de locuințe închiriate, dar se declară maoistă, atunci poate fi plasată în fruntea luptei chiriașilor.

Din comunicările directe cu membrii de bază ai „(N)PCC”, știm că organizația a recunoscut uneori existența acestei probleme. În Vancouver, ei au lansat o campanie de „proletarizare”, care a eșuat în mare măsură, deoarece membrii-studenți au căutat locuri de muncă în poziții neproletare sau, în alte cazuri, au fost concediați rapid pentru că erau prea indisciplinați pentru a lucra în industrii precum logistica.8 Cu toate acestea, campania a fost considerată încheiată cu succes. Se pare că „partidul” nu a învățat din aceste greșeli și continuă cu aceeași determinare într-o nouă rundă de „implantare” (plasarea deliberată a militanților în anumite locuri de muncă) în Halifax prin intermediul organizației locale Workers’ Alliance.9 Cu siguranță, de data aceasta va funcționa.

Construirea partidului proletar din noua burghezie

Partidul comunist reprezintă unificarea muncitorilor avansați cu gândirea călăuzitoare a revoluției canadiene într-o singură organizație politică militarizată. Partidul comunist nu este un grup de activiști care se adună și se proclamă partid, sperând că muncitorii avansați li se vor alătura ulterior.

Această din urmă concepție despre partid a fost introdusă în Canada de Liga Comunistă Canadiană (Marxist-Leninistă) și a fost preluată de succesorii săi: Partidul Comunist al Muncitorilor (Marxist-Leninist) și „Partidul Comunist Revoluționar”. Aceeași atitudine a caracterizat și alte „partide” de atunci, în special „(N)PCC”, care reprezintă un succesor direct al acestor organizații atât din punct de vedere ideologic, cât și organizațional.

Rădăcinile oportunismului în mișcarea muncitorească sunt aristocrația muncii, birocrația sindicală și mica burghezie salariată. Acest ultim grup s-a dezvoltat semnificativ în a doua jumătate a secolului al XX-lea și este puternic sindicalizat. Deși acest fenomen a extins tabăra revoluției, el a introdus și o nouă a treia sursă de oportunism. Aceste trei grupuri exercită o influență considerabilă și propagă ideologia mic-burgheză în cadrul mișcării muncitorești.

Stalin, făcând referire la Lenin, explică faptul că există în esență trei surse principale ale restaurării capitalismului:

„În primul rând, «în forța capitalului internațional, în forța și durabilitatea legăturilor internaționale ale burgheziei» (vezi Vol. XXV, p. 173).

În al doilea rând, în faptul că «mult timp după revoluție exploatatorii păstrează inevitabil o serie de mari avantaje practice: ei încă mai au bani (este imposibil să abolim banii dintr-o dată); anumite bunuri mobile – adesea destul de considerabile; ei păstrează diferite legături, obiceiuri de organizare și conducere, cunoașterea tuturor “secretelor” (uzanțe, metode, mijloace și posibilități) ale administrării, un nivel superior de educație, legături strânse cu personalul tehnic superior (care trăiește și gândește ca burghezia), o experiență incomparabil mai mare în arta războiului (ceea ce este foarte important) și așa mai departe» (vezi Vol. XXIII, p. 354).

În al treilea rând, «în puterea obișnuinței, în forța micii producții. Din păcate, mica producție este încă foarte răspândită în lume, iar mica producție generează capitalism și burghezie în mod continuu, zilnic, orar, spontan și pe scară largă»… deoarece «desființarea claselor nu înseamnă doar alungarea moșierilor și capitaliștilor – lucru pe care l-am realizat relativ ușor – ci și eliminarea micilor producători de mărfuri, iar aceștia nu pot fi alungați sau zdrobiți; trebuie să conviețuim cu ei, ei pot (și trebuie) să fie transformați și reeducați numai printr-o activitate organizatorică foarte îndelungată, lentă și prudentă» (vezi Vol. XXV, pp. 173 și 189).”

Oricare dintre aceste trei surse poate deveni principală într-o situație dată. Prima a fost determinantă, de exemplu, în răsturnarea Kampucheei Democrate. A doua a constituit principala sursă a Mișcării Albe în timpul Revoluției Ruse. Cu toate acestea, a treia sursă a fost, din punct de vedere istoric, cea mai importantă după consolidarea dictaturii proletariatului și exproprierea marii și mijlocii burghezii, deoarece oferă o bază economică reală pentru restaurarea capitalismului în interiorul țării.

În toate statele socialiste și de democrație nouă din trecut, aristocrația muncii și mica burghezie (nu doar segmentul salariat al acesteia) au furnizat baza economică pentru restaurarea capitalismului. Burghezia răsturnată, cea de-a doua sursă identificată de Stalin, se manifestă ca forță conducătoare a restaurării capitalismului sub forma birocrației. Totuși, această birocrație are nevoie de o bază economică pentru a putea acționa în direcția restaurării.

În ciuda tuturor acestor considerații, „(N)PCC” nu și-a construit partidul pe baza celor mai avansați muncitori. L-a construit pe baza acelora care constituie astăzi principalul fundament al oportunismului (aristocrați ai muncii, birocrați sindicali și mica burghezie salariată) și al restaurării capitalismului (mica burghezie în ansamblu și birocrații). Mai precis, în rândurile sale găsim puțini muncitori, dar numeroși birocrați sindicali, studenți, profesori, cadre universitare, funcționari ai organizațiilor non-profit și chiar membri ai burgheziei mijlocii din industria cinematografică și a construcțiilor.

Analiza de clasă nu este o problemă de moralitate

Pe lângă ignorarea totală a clasei sociale observată la „(N)PCC”, există o altă eroare majoră care apare în analiza de clasă. Aceasta este confundarea clasei sociale cu moralitatea.

Pe măsură ce mișcarea comunistă se extinde în noi regiuni și încurajează efectuarea unor analize de clasă reale, ea intră tot mai des în contact cu această perspectivă moralizatoare. Mulți dintre cei de pe „stânga” nu acordă importanță conceptului de clasă. Dacă o fac, o reduc la opoziția dintre „99%” și „1%”. Atunci când sunt puși să definească proletariatul, definiția este adesea redusă la simplul fapt de a avea un șef și de a nu avea pe nimeni subordonat. Totuși, această definiție deschide ușa interpretării lui Ashton prezentate anterior.

Din cauza acestei înțelegeri superficiale a conceptului de clasă, membrii micii burghezii progresiste se simt adesea profund jigniți atunci când li se spune că nu fac parte din proletariat. Ei tratează această afirmație ca pe o acuzație de imoralitate.

În realitate, faptul că un profesor aparține micii burghezii nu spune nimic despre caracterul său individual. El descrie caracterul muncii pe care o desfășoară. Faptul că această muncă este considerată mic-burgheză nu înseamnă că persoana respectivă nu poate adopta o perspectivă proletară și un stil de muncă proletar.

Deși proletariatul, ca clasă, este singura clasă în mod consecvent revoluționară din societate, există proletari individuali care se vor alătura reacțiunii. În mod similar, deși celelalte clase sunt revoluționare doar în mod inconsecvent sau chiar reacționare, există și aici abateri individuale.

Atât timp cât adoptă ideologia și stilul de muncă ale proletariatului, aceste persoane vor putea contribui la reconstituirea mișcării comuniste la fel de mult ca orice alt militant comunist.

Concluzie

Analiza de clasă este o componentă crucială a liniei de masă. Fără o analiză de clasă, este imposibil ca comuniștii să conducă muncitorii în procesul de reconstituire a partidului lor. Este necesar să se delimiteze clar proletariatul de mica burghezie inferioară, de semiproletariat și de lumpenproletariat. Atunci când confundăm aceste clase sau tratăm diferențele dintre ele ca fiind lipsite de importanță, renunțăm la hegemonia proletară în procesul de construire a partidului. O asemenea abordare deschide porțile unor ideologii străine, precum postmodernismul, liberalismul și revizionismul.

Analiza de clasă este, de asemenea, esențială pentru diferențierea prietenilor de dușmani. Fără o analiză de clasă corectă, comuniștii pot ajunge cu ușurință în situația „(N)PCC”, unde nu doar că nu luptă împotriva capitaliștilor, ci îi invită chiar să se alăture partidului! Ce altceva este aceasta dacă nu baza corporatismului?

Ignorarea diferențelor de clasă și pretinderea că mica burghezie este formată din muncitori nu rezolvă în niciun fel contradicția dintre avangarda proletară și mișcarea comunistă. În loc să își schimbe stilul de lucru printr-o agitație și propagandă comunistă larg răspândite pentru a se uni cu muncitorii avansați, „(N)PCC” urmărește să înlocuiască muncitorii cu mica burghezie ca principală forță conducătoare a revoluției. Acest lucru se realizează în principal prin „implantare” (trimiterea studenților comuniști să se angajeze în diverse locuri de muncă) sau prin recrutarea birocraților, în speranța că aceștia vor aduce muncitorii după ei. În ambele cazuri, muncitorii sunt considerați secundari în raport cu rolul atribuit micii burghezii.

În opoziție cu „(N)PCC”, trebuie:
1. Să menținem independența și inițiativa proletariatului;
2. Să organizăm proletariatul unit ca nucleu central al frontului unit, pe baza unor 3. criterii stricte de clasă;
3. Să rezolvăm contradicția dintre muncitorii avansați și mișcarea comunistă printr-o amplă activitate de agitație și propagandă comunistă, fără nicio etapă intermediară.

  1. https://peopleshammer.wordpress.com/2025/08/29/sica-a-liquidation-of-the-mass-line-by-daniel-h/ ↩︎
  2. https://jacobin.com/2025/10/canada-ndp-leadership-election-ashton ↩︎
  3. Utilizarea lui Trevor Linden este deosebit de ciudată, având în vedere că acesta a fost numit într-o funcție de conducere superioară în cadrul echipei Vancouver Canucks la scurt timp după retragerea sa din activitatea de jucător, acum aproape două decenii. ↩︎
  4. https://wuffuo.wordpress.com/constitution/ ↩︎
  5. https://wuffuo.wordpress.com/constitution/ ↩︎
  6. https://wuffuo.wordpress.com/about/ ↩︎
  7. https://peopleshammer.wordpress.com/2025/10/03/line-of-the-socialist-revolution-by-communist-party-of-canada-red-fraction/ ↩︎
  8. „În timp ce încearcă să stabilească legături cu muncitorii, acești studenți se substituie de fapt rolului conducător al muncitorilor. În ultimii ani, am putut observa și o a treia cale adoptată de susținătorii implantării, pe lângă cele descrise de In Struggle ca aventurism și urmăritorism (tailism). Aceasta constă în faptul că mulți dintre acești studenți-«muncitori» sunt adesea incapabili să facă față disciplinei necesare pentru astfel de locuri de muncă și ajung fie să se întoarcă la studii, fie să își găsească un loc de muncă specific micii burghezii.” https://peopleshammer.wordpress.com/2025/08/29/sica-a-liquidation-of-the-mass-line-by-daniel-h/ ↩︎
  9. https://www.instagram.com/p/DWaGvXyjetT/ ↩︎